Morala Elementară - stări, pregătiri, virtuţi -

Intelectualul doar inteligent poate fi un „ticălos isteţ” – ştim asta de la David Hume  încoace –, dar intelectualul înţelept în chip activ nu poate fi decât împotriva ticăloşiei, laşităţii, mitocaniei, indiferenţei sau cinismului. Stricto sensu, inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat  publică.   În fapt, a fi pur şi simplu cinstit nu a fost niciodată sinonim cu „scutit de consecinţe rele şi grele“. Căci onestitatea ca sinteză de calităţi morale elementare a fost, inevitabil, deocamdată, o virtute fragilă şi rară, aidoma nobleţii sufleteşti şi generozităţii statornice: cea imună la resentimente şi la ingratitudini strigătoare la cer.Nu de puţine ori, poate, ne-a fost dat, fiecăruia dintre noi, să auzim această exclamaţie: „Nu de teorii etice duce lipsă omenirea acum!“. Exclamaţie urmată de o alta: „Morală ne lipseşte, etici avem destule, chiar în exces, dacă stăm să ne gîndim bine!“. Să mai observăm că ambele reacţii, nu atît de rare pe cît s-ar putea crede la prima vedere, capătă, prin aerul de superioritate al celui (sau al celei) care le produce, o înşelătoare aparenţă de înţelepciune. Cum s-ar putea răspunde, cît de cît satisfăcător, unor asemenea constatări care, vrem-nu vrem, induc un sentiment de neputinţă? Neputinţă, o dată, pentru că teoriile diverse, prea multe, se contrazic între ele. Neputinţă, apoi, pentru că, dacă morala lipseşte oricum, în pofida existenţei oricăror teorii, atunci ce-am mai putea spera să ne ajute pentru ieşirea din acest impas? Mai mult: cum să ne descurcăm între atîtea tradiţii morale eterogene, într-o lume presată de unificări şi uniformizări globale? Şi totodată: cum să ne mai înţelegem între noi, chiar în cuprinsul unui ethos particular (creştin, european, românesc, de pildă), cînd a avea acelaşi vocabular pentru tot ceea ce înseamnă morală, moravuri, cutume nu presupune, sub nici o formă, a avea aceleaşi valori?